Încă din secolele X-XIV, Europa se angajase în traule de mari dimensiuni . Înregistrarea pescuitului de pământ în pescuitul cu traule din Parlamentul Britanic din 1376 arată, de asemenea, că traulul în pescuitul nord-european este destul de comun.
Din secolele 12 până în secolul al XIV-lea, pescuitul cu traule a fost folosit și în țările asiatice, cum ar fi Japonia.
La mijlocul secolului al XIX-lea, operațiunile mobile cu traulere unice au apărut în Franța și Marea Britanie.
În 1894, scoțianii au inventat traulul de stencil cu acțiune directă pentru a înlocui traulul cu traversă lungă, utilizat îndelungat, mărind astfel dimensiunile deschiderii orizontale și verticale ale gurii de plasă și îmbunătățind în continuare eficiența pescuitului.
La începutul secolului XX, Franța a inventat un traul tip VD conectat printr-o plasă de mână între o manșon de plasă și un manșon de plasă, ceea ce a dus la o creștere substanțială a suprafeței măturat de traule și o creștere semnificativă a capturilor. Ca urmare, uneltele de pescuit sunt adoptate rapid de către țările de pescuit din lume și devin modul de traulare modernă.
În 1948, R. Larsen, Danemarca, a creat uneltele de pescuit și metoda de pescuit pentru operațiunile de pescuit cu traulere cu traulere pe două niveluri. Mai târziu, au fost introduse o unelte de pescuit cu traulere la nivel mediu și o metodă de pescuit pentru extinderea nivelului tradițional al apei de lucru de la fund la toate nivelurile apei.
În 1954, operațiunea de pescuit cu traulere cu traulere de succes în Marea Britanie a devenit, treptat, forma majoră a operațiunilor moderne de traulare pe scară largă.